M-am întors acum câteva zile de la Rupea (jud. Brașov) – unde de mai bine de 3 ani încercăm să facilităm accesul a peste 300 de locuitori la centrul orașului, prin construirea unei pasarele pietonale – cu gândul la lecția pe care ne-o dă situația de aici despre dezvoltarea României.
Ne-am obișnuit ca atunci când investițiile în infrastructură întârzie, uneori și câțiva ani, să dăm vina pe primărie sau pe constructor. Este oarecum de înțeles. Toți vrem drumuri mai bune și mai sigure, grădinițe și școli reabilitate la timp și, în general, lucrări publice care să crească nivelul de dezvoltare în comunitate. Nimeni nu vrea să fie „uitat” la marginea orașului, să facă o oră pe jos până în centru și să aibă senzația că este rupt de viața acelei comunități. Iar acest sentiment al neputinței îi face pe mulți să se gândească că primarului ori nu-i pasă de cei care l-au votat, ori poate a furat banii și i-a împărțit cu constructorul, ori toate cele de mai sus.
Dar ce ne facem când primăria chiar și-a făcut treaba și a atribuit transparent contractul unui constructor care respectă cu strictețe termenele, când banii au fost cheltuiți fără suspiciuni de corupție, dar, cu toate acestea, lucrarea nu e gata și recepția se amână cu anii? Unde e problema și care ar fi soluțiile? Înapoi la Rupea.
O problemă de sistem cere o soluție de sistem
Pasarela peste pârâul Cozd pe care o ridicăm pentru oamenii din Rupea este gata în proporție de 95%, dar recepția întârzie din cauza operatorului regional al rețelei de gaze. Acesta și doar acesta are dreptul să dea spre executare unei firme agreate lucrările de relocare a două conducte care fuseseră amplasate pe vechea – să-i zicem – pasarelă, căci pasarelă e mult spus. De fapt, era o punte rudimentară și instabilă, cum încă mai găsim mai degrabă în mediul rural, a cărei traversare implica riscuri mari odată cu lăsarea serii, în lipsa iluminatului public.
Din cauză că operatorul rețelei de gaze a întârziat selectarea firmei care să mute cele două conducte, noua pasarelă realizată de Meva Concept la standarde europene stă nefolosită, în timp ce sute de locuitori din cartierul Cozd – mulți dintre ei ajunși la o vârstă înaintată – sunt nevoiți să ocolească până la 15 kilometri pentru a ajunge în centrul orașului. Practic, vorbim despre o oră în plus de mers pe jos în loc de un drum de câteva minute, cât ar lua traversarea pasarelei și străbaterea străzilor care duc spre „inima” localității.
Avem promisiunea că lucrurile se vor rezolva, că operatorul își va muta conductele și, apoi, în maximum șase săptămâni, va avea loc recepția și oamenii vor putea folosi pasarela. Însă problema e că situația se va repeta pe viitor și cu alte lucrări dacă lăsăm lucrurile așa.
Și cum o problemă de sistem cere soluții de sistem, aș vrea să clarificăm ce este sistemul. În acest caz, vorbim de sistemul birocratic din România, care nu reușește să țină pasul cu nevoile de investiții și de dezvoltare ale comunităților locale.
Pentru a evita blocaje și întârzieri precum cele din județul Brașov, trebuie creat un sistem funcțional. Asta presupune ca operatorul concesionar – Distrigaz, în cazul Rupea – să primească un termen clar și rezonabil, de aproximativ 5 zile, pentru realizarea intervenției care întârzie recepția. În caz contrar, după depășirea termenului, beneficiarul (primăria) trebuie lăsat să contracteze orice altă companie autorizată de ANRE, ca să rămânem la exemplul nostru, și acceptată de concesionar. Costurile vor fi suportate inițial de beneficiar și ulterior recuperate de la operatorul care nu și-a îndeplinit obligațiile.
Dincolo de Rupea
România pierde ani buni de dezvoltare pentru că investițiile sunt blocate de birocrație. Acum, imaginați-vă ce pierde o familie din cartierul Cozd care nu poate ajunge la timp la cel mai apropiat spital, un bătrân care face peste o oră pentru a-și cumpăra medicamente sau un copil pentru care drumul spre școală e un chin.
Pierdem cu toții dacă nu schimbăm legile și sistemul birocratic în folosul oamenilor. Și pentru asta avem nevoie de sprijinul cetățenilor, al operatorilor rețelelor de utilități, al autorităților locale și centrale și al celor care reprezintă comunitățile în Parlament. Noi putem da startul, dar demersul trebuie să fie comun, bine țintit și susținut constant.
Altfel spus, trebuie să scoatem „cazul pasarelei de la Rupea” din Rupea, pentru ca următorul pod, următoarea pasarelă, următorul drum, următoarea investiție în infrastructură să nu mai stea blocate în sertarul sau în pixul unui șef de la gaze.
